Sailing JUNE – de la Varna la Istanbul…

Eram hotarat sa merg mai departe chiar si singur pe vantul ala turbat, care se anunta ca depaseste 35 kn. Il intreb pe Nino: Mergi? Da! Imi raspunde fara ezitare. Nicule, mergi? Dupa cateva momente de gandire, ce au insumat multe minute, mai mult de rusine imi raspunde afirmativ. Nu ma suparam daca nu mergea. Dar cred ca s-a gandit ca voi continua fara el si …

 

Am plecat hotarati din Varna in jurul orei 12 la pranz, dupa ce am aruncat o mana de apa pe June. A fost initiativa lui Nino si am apreciat acest lucru desi June nu avea asa mare nevoie de spalat.

 

Atmosfera la bord era pozitiva si pentru ca vantul inca nu isi intrase in drepturi, l-am rugat pe Nicu sa o faca pe bucatarul. O omleta cu de toate si o masura de Jack Daniels, mi-a dat sperante ca totul va decurge firesc, normal.

 

Seara, apusul pe mare se vede senzational. Stiti ca fiecare apus este diferit? Singurul care nu mi-a placut, a fost cel pe care l-am ratat. Noaptea e a mea. De cart si nu numai. Imi place enorm sa stau noaptea pe punte. Dar noptea aia…

 

M-a epuizat! Nu aveam autopilot si chiar daca il aveam tot nu isi facea treaba. Valuri immense (asa le vedeam) loveau coca cu un zgomot surd, vantul turbat umfla velele care ajungeau sa intre in apa datorita inclinatiei barcii, viteza crestea amenintator si la rasaritul soarelui am vazut spectacolul marii. Atunci am realizat ca valuri de 4 metri inaltime o faceau pe June sa alerge ca o bezmetica pe crestele lor, zburand efectiv. Aveam 14 noduri viteza in contextul in care constructorul a acreditat barca cu viteza maxima de 6 kn. Focul lua apa la a doua cusatura si rezista. Am realizat ca mai aveam putin pana la limita. Inca o cusatura la care sa ajunga apa si sunt intr-o situatie delicata. Il vad pe Nicu in cabina ca s-a trezit si zbier la el: Uite Nicule cum zboara pe valuri! El imi raspunde cu repros: Da’si tu o alergi ca nebunul! Mai da drumul la scota ghiului.

 

Nu imi ajungeau mainile, dar simteam ca o stapanesc la limita. Am incercat cumva sa strang putin focul dar vantul era atat de tare incat am simtit ca scota imi arde palma cand trag de ea si am renuntat. Ma durea si umarul drept de la atat efort pentru ca toata greutatea barcii statea in eche, iar echea in mana mea dreapta.

 

Se vede Bosforul. De fapt nu vad intrarea ci doar navele uriase care asteapta pilotul sa ii ajute sa tranziteze stramtoarea. Prin statie aud: “sailboat to my starboard, this is cargoship”… nu stiu cum. Raspund cumva, ca nu am inteles denumirea cargoului si primesc pe receptie: “Are you insane? We know that the duch are strong sailors, but you don’t think that you push your luck too far?” Our flag is duch, we are Romanian sailors! Raspund.

 

Adevarul era ca la intrarea in Bosfor se cam aduna apele si valurile crescusera la vreo 6 metri. Eram foarte concentrat pentru ca o eroare de pilotaj putea sa ne coste viata si numai de om la apa nu aveam nevoie in momentele alea.

 

Intrarea in Bosfor a fost anevoioasa si incurcata de navele de mare tonaj care au bineinteles prioritate. Prin Bosfor navigatia este ca pe sosea. Turcii naviga pe acolo asa cum merg pe strada. Haotic! Trece cine poate, toti se baga in fata, fiecare cu a ma-sii.

 

Pe la ora 6 seara, obosit fleasca decid sa ramanaem in Istanbul, in Atakoy Marina. Turcii aia amabili care va fac viata frumoasa la all incusive, nu sunt la fel cu turcii astia din marina. Chiar nepoliticosi, ca hoti oricum sunt cam toti. (Sorry Kemal! You didn’t make it, even if you try!) Dupa ce am vorbit cu Nicu si Nino, am hotarat sa stam 2 zile in Istanbul. 

 

In plus, dupa nebunia traita pe mare, s-au ars lampile de navigatie si trebuiau inlocuite. Plus odihna, plus vizitat, etc ce sa mai, hai 2 zile.Personal, nu ma simt bine in Istanbul. Nu stiu de ce, dar mie nu imi place tiganeala aia din partea europeana. E o promiscuitate fantastica. Partea asiatica, pare a fi altceva. Nu am fost, dar poate candva unul din cei ce cititi aceste randuri si veti naviga cu mine, poate imi veti fi ghid pentru zona aia.

 

Marina Atakoy, este amplasata in zona apropiata centrului din Istanbul si accesibilitatea zonelor adiacente este facila. Autostrada Kennedy trece pe langa si in zona este un mall imens (initial am zis ca sunt mai multe). In principiu este destul de cocheta si bine pazita, astfel incat si la baie am avut paza.

 

Primul lucru pe care l-am facut dupa ce am acostat si am platit costul stationarii, a fost sa duc gunoiul (pe barca e o mare problema si necesita ceva antrenament sa gestionezi situatia) si sa facem un dus. Pe velier, oricat de dotat ar fi, o cabina de dus este utila doar daca stai la ancora undeva si te doare in fund de mediul inconjurator sau de bani. De mediul inconjurator daca alegi sa deversezi apa cu gel de dus si sampon direct in mare. De bani daca iti permiti sa chemi in fiecare zi vidanja la mal sa goleasca tancul septic. In plus, apa este rationalizata. De exemplu, June avea o capacitate de 100 litri apa la bord. Pentru 3 persoane, faceti voi calculul daca ajunge si cat timp ajunge.

Va urma... 

Dacă ți-a plăcut articolul nu uita să îl împărtășești cu prietenii pe rețelele sociale și să ne urmărești pe FACEBOOK / INSTAGRAM / YOUTUBE / TWITTER
Share this page:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *