Sailing JUNE – peripețiile de la Istanbul spre Thassos…

Repaosul in Istanbul a fost placut pentru echipaj si util pentru mine. Chiar m-am odihnit, pentru ca stiam ce ma asteapta: Autostrada Marmara. Iesirea din marina direct in Marmara si apoi costier mi-a dat o imagine clara a dezvoltarii urbane. Dupa 3 ore de navigatie costiera, inca mai vedeam pe mal Istambulul. Aeroportul Ataturk, este unul din cele mai importante noduri aeriene din lume. La fiecare 5 min aterizeaza sau decoleaza un avion. Credeti-ma, am urmarit si asa este.

 

Marea Marmara este cel mai aglomerat lac pe care l-am vazut. Traficul maritim este infiorator, pentru ca o serpuiala de nave de tot feulu nu vezi nicaieri ca acolo. Atunci am simtit cel mai acut nevoia unui membru de echipaj navigator. Vantul domol de 12-15 kn ne-a purtat frumos si linistit pana aproape de Dardanele, cand iarasi a trebuit sa coboram velatura (in stramtori nu se poate naviga cu vele. Este interzis.) De data asta, pe Marmara am respectat carturile eu si Nicu. Nino si-a urmat programul sau si nu l-am deranjat. Totusi avea sa ne dea concursul pe Egee, cand s-a aratat interesat sa stea la eche si sa tina cursul.

 

Am lasat echipajul sa se odihneasca cat am parcurs Dardanele si am oprit in dreptul localitatii Canakale sa alimentam rezervorul de combustibil dintr-o canistra in care luasem ceva motorina din Atakoy. Mare greseala! Motorina era infecta! 

E seara deja! Ne avantam curajosi in Egeea de Nord si stabilesc cursul spre Gokceada, insula ramasa in teritoriul turc dupa pacea de la Myrina (insula Limnos) incheiata intre greci si turci cu medierea englezilor. Sunt de cart si simt cum vantul creste spre 25-30 kn, ceea ce imi da curaj sa ridic toata velatura. Deja o cunosteam pe June si ea pe mine. Ne placeam atat de mult incat aveam incredere unul in celalalt, fara a exagera. Valurile cresc la 3-4 metri. Viteza 7 kn. Luminile de navigatie, proaspat schimbate in Istambul cedeaza si ele. In plus, lumina de catarg isi da obstescul sfarsit din cauze necunoscute. O fi intrat apa pe punte la racorduri? Cine stie! Schimb cartul cu Nicu la 3 dimineata. Ii spun problemele si il rog sa fie atent, ca aprind eu o lumina de punte poate ajuta la ceva.

 

Jumatate de ora. Atat am dormit, ca ma trezeste Nicu disperat... Ce e? intreb. Nu mai merge barca, imi zice. Avem viteza 0 kn. 

 

Buimac de somn, incerc sa inteleg ceva. Vant avem? Intreb. Nu! Zice Nicu. Merg la motor dar viteza e 0 kn. Stam pe loc efectiv. 

 

Dau inapoi, tot 0 kn. Maxim inainte, tot 0 kn. Nicule, zic, sunt 2 variante: 1. Am pierdut elicea sau 2. nu mai cupleaza inversorul. Eu il lasasem pe vele, dar cazuse vantul si el pornse motorul). Eu in apa sub barca nu ma bag... daca vrei, esti invitatul meu, ii spun cu toata seriozitatea. 

 

Pai si ce facem? ma intreaba. Asteptam vantul, asta facem! ii raspund.

 

Daca va uitati pe harta, intre insula Gokceada si Thasoss nu este o distanta prea mare, vreo 55 de NM. Ei bine, am parcurs aceasta distanta in mai bine de 16 ore. Cum? Simplu. Cum prindeam un firicel de vant, il fructificam prinzandu-l in vele. Si culmea, cand statea vantul total, cand venea ca nebunul cu rafale de 25 de kn. Si uite asa, pe dupa amiaza, am reusit sa ajungem in Limenaria Thasoss. Bun, dar cu ce acostam? Ca nu avem motor. Pai pe vele. Ei… asta e maestrie si pentru ca nu am avut niciodata ocazia asta, l-am lasat pe Nicu sa ne organizeze, ca el a facut yachting cu iole (barci micute fara motor).  Si chiar a reusit fantastic. Am intrat in marina cu vela prova (focul) ridicata si cand ne-am apropiat de cheu a eliberat urgent scota focului ca acesta sa nu mai lucreze, eu am sarit pe mal si am legat prova, Nino a aruncat legatura pupa si a prins-o Nicu care intre timp si sarise pe mal. Si asta a fost tot, in 15 sec. 

 

Navigatie ca la carte!

 

Asa a decurs un pasaj de 600 NM intre Galati si Thasoss, cu o barca cu vele lunga de 8.25 m pe o mare de gradul 7Bf (Marea Neagra) si o Egee de gradul 5Bf, cu 3 membri de echipaj la bord. Stiu, nu e pentru oricine! Dar pentru noi, a fost! 

 

In loc de Epilog...

 

Am ramas cu echipajul in Limenaria inca 2 zile pana a facut rost Nino de transport retur echipaj catre Romania. June nu avea nimic la motor sau elice. Am aflat ce se intamplase si poate ca asta e cel mai frumos lucru care ti se intampla de obicei in expeditii: Necunoscutul. In cazul nostru, intalnisem fenomenul de Death Water in zona Gokceada. Este vorba de straturi de apa dulce peste apa sarata si nu lasa navele sa inainteze. Destul de rar dar… exista. Fenomenul este ilustrat, explicat si pe youtube.  Introduceti la cautare pe youtube “death water” si veti intelege. Asa am facut si noi. 

 

Pe June, am vandut-o cu mare regret. Aveam nevoie mare de bani. Totusi a ajuns pe maini bune si noul proprietar a vazut in ochii mei cat de greu imi vine sa ma despart de ea, fapt pentru care, ca orice om de caracter, m-a rugat sa navigam impreuna cu ea.

Asta a fost povestea velierului "JUNE"... Dacă nu ai citit primele patru părți... le găsești mai jos: Dacă ți-a plăcut articolul nu uita să îl împărtășești cu prietenii pe rețelele sociale și să ne urmărești pe FACEBOOK / INSTAGRAM / YOUTUBE / TWITTER
Share this page:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *