Sailing JUNE – pe Dunăre și mare de la Galați spre Limanu…

Dimineata anunta o zi superba si dupa mici verificari pornesc motorul si navigam aval pe Dunare. O Dunare imputita, plina de cioate si crengi ne solicita atentia ca nu cumva sa prindem ceva la elice si sa ne strice planurile. Peisajul salbatic al malurilor, compenseaza cumva prin frumusetea lui, acest neajuns. Dupa doar o ora de mers aval, suntem opriti de un echipaj al Politiei de Frontiera cu o salupa si verficate actele de identitate si cele ala ambarcatiunii. Ne-a distrat enorm atitudinea acestora intrucat ne-au abordat intr-o engleaza aproximativa, solicitand :- Crew list!

 

Da,  aveam pavilion Olanda si chiar au crezut ca suntem olandezi. Am optat pentru acest pavilion datorita formalitatilor de inmatriculare simple. Factura de achizitie, copia buletinului si taxa de 300 euro au fost suficiente sa am barca inmatriculata in Olanda in 5 zile.

 

In jurul orei 7 seara, am intrat pe canalul Sulina si am acostat la Partizani, la pontonul privat al unei familii de pensionari din Bucuresti, ce aveau o casa de vacanta acolo. Extrem de amabili ne-au servit cu legume proaspete din gradina lor si noi ne-am revansat cu 2 litri de vin rosu vartos. Dimineata, m-a prins cu dureri insuportabile din cauza otitei si am reusit cu chiu cu vai sa il sun pe Viorel doctorul ORL care ma consultase inainte de plecare si imi umpluse o sacosa de medicamente (pe care bineinteles ca le-am luat cand am vrut sau cand mi-am amintit) si care mi-a transmis scurt sa respect tratamentul.  

 

Am facut manevra de plecare de la ponton si l-am rugat pe Nicu sa preia comanda ca sa mai pot dormi putin. M-am trezit la Sulina. Era ora 14. Le spun baietilor ca e cazul sa iesim de pe canal in mare si m-am lovit de refuzul lor categoric. De ce? zic eu... Pai tu nu te vezi? Mergem la Spital cu tine. Ce spital? o fac eu pe niznaiul. Este Spital aici, stiu eu! zice Nicu. Am facut nu stiu ce actiuni in zona ca medic. Trebuie sa fie cineva de garda sa te vada.

 

Acostam si hai la spital, ca nu imi puteam pune echipajul in cap. 

 

Daca ati citit Kafka, probabil ca va puteti imagina o imagine desprinsa din secolul 18 adusa in prezent. Personal am avut un soc, pentru ca nu imi imaginam o asemenea anvergura a istoriei contemporane. Efectiv cladirea este incremenita in perioada din urma cu 2 secole. Nu stiu cum rezista. Medic de garda, nea Lica. Un personaj carismatic si cu pofta de vorba ( poate pentru ca nu eram din zona) ne descoase ca un politist de la crima organizata, ca intr-un final sa ne intrebe: Nu ma luati si pe mine?

 

Cert este ca mi-a fript 2 fiole de ketonal in fund si un Augumentin intravenos de am mers schiop o zi prin Sulina. Mi-a dat si o reteta de augumentin pe care am luat-o a doua zi de la farmacie, pentru ca Rodica, singura farmacista a orasului era la plaja la ora aia. 

 

Seara am stat in Sulina si ne-am delectat cu specialitatile locului. Orasul vara este destul de animat, localnicii incercand sa faca pe plac turistilor, doar doar de ii vor avea musterii si anul urmator, sau macar le vor spune si altora ce bine a fost la ei. Iarna insa, iarna… e jale. Totul este ingetat si ici si colo se misca cate un localnic cu treaba ziua. Seara este un pustiu apocaliptic. 

O noua zi, ne surprinde in compania unui alt velier sosit in cursul noptii. Pleaca cu destinatia Eforie Nord - marina Bellona. Ne intreaba un pusti din echipaj: where are you from?  Din Galati, Bucuresti si Constanta, draga! Nu aveam aparatul de fotografiat la mine, ca sigur as fi castigat premiul pentru poza cu expresia faciala a anului :)) .

 

Formalitatile de plecare le-am facut la ora 10 cand cei de la Capitania Sulina si-au terminat de baut cafeaua. De fapt, nici nu prea aveau ocupatie, portul fiind tranzitat de nave maritime si acosteaza o nava fluviala de pasageri ce face legatura cu Tulcea. Orice altceva este iesit din cotidian.

 

Iesirea pe mare, asteptata intens de mine ca sa o vad pe June la treaba sub velatura, a fost oarecum dezamagitoare din lipsa totala a vantului. Am pus cap compass direct Mangalia, pentru ca nu imi place sa merg costier ci direct in open sea. Am motorizat pana undeva la miezul noptii cand un vanticel firav cu promisiuni de crestere si-a facut aparitia. Am desfasurat focul (vela din prova) si am simtit cum June imi multumeste. Se misca firesc, fara siaj si dupa vreo ora, am hotarat sa ridic toata velatura si sa opresc motorul. Vantul avea vreo 15 kn si erau conditii ideale de navigat cu vele. Valurile cam 1 metru.  Am trecut dimineata de portul Constanta si June aluneca pe apa atat de gratios incat am simtit ca fac o pasiune pentru ea. Am echilibrat-o din eche setand velatura aproape perfect. Rezultatul - mergea singura sub vele, fara a fi necesara nicio interventie din partea skipperului. La ora pranzului eram la intrarea in portul Mangalia si am solicitat Captaniei permisiunea de intrare in port. Pe la Politia de frontiera nu a mai fost necesar sa ajungem pentru ca pe la miezul noptii am fost contactati si identificati prin statie de Garda de Coasta. Sistemul de monitorizare Scomar merge atunci cand se doreste! Vede orice barcuta cu tot ce are in ea, la 40 de MN in larg, lejer.

 

Am ajuns in LifeHarbour undeva in jurul orei 14, marina Limanu fiind cea mai moderna la acest moment din Romania.  Primele 130 de NM din totalul de traseu au fost bifate. Baietii din echipaj au plecat spre casa, dar Nicu m-a rugat sa il astept sa isi rezolve cateva probleme, pentru ca ar vrea sa ma insoteasca spre Thasoss. Ce sa fac? Sa il refuz? In nici un caz.

 

Va urma...

Dacă ți-a plăcut articolul nu uita să îl împărtășești cu prietenii pe rețelele sociale și să ne urmărești pe FACEBOOK / INSTAGRAM / YOUTUBE / TWITTER

Share this page:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *