Palma de… Allegria


Atunci cand asteptarea de a te reintoarce pe mare naste exuberanta dezinvolta a navigatorului de ocazie, se intampla sa fii dezamagit de experienta caracterului uman, condus de principiul conform caruia - ai bani esti cineva. Nu ai, esti… sau poti deveni sluga mea.

 

Absent pe mare suficient incat sa ma incant la primul delivery (livrarea unui velier dintr-o locatie in alta, de obicei aleasa de proprietar) si dornic de a avea “many miles under my belt”, am acceptat provocarea unui proaspat proprietar de velier de a il livra din Mallorca pana in Athena. Sau undeva in zona! Nici el nu stia exact unde.

 

Stabilim o intalnire preliminara in Bucuresti la Baneasa Mall, pentru ca omul dorea sa isi faca un echipaj pentru o asa o traversada. Va dati seama ca vanduse un apartament cu 75 mii euro si de banii aia isi luase un velier de fitze cu care voia sa isi confirme statutul sau… si in plus auzise el ca daca faci plimabari cu turistii prin Grecia cate o saptamana, scoti bani de numa’ numa’. Charter la negru!

 

Teoretic, barca o puteam duce doar in doi pana la destinatie, dar omul era atat de speriat incat nu concepea sa nu ai echipaj pentru asa passage! Domn’le, safety first! Doar am dat un porcoi de bani, ce dracu’!

 

Intalnirea a decurs extrem de prost, in sensul ca omul adunase niste pusti atat de fricosi incat s-au cacat pe ei cand au auzit ca e vorba de o travesada de 900 de mile open sea. Asa ca in 15 min am ramas la masa eu si el, explicandu-i ce are de cumparat, de ales s.a.m.d, pentru un astfel de pasaj. Dupa 10 min, se alatura si amicul meu Sorin, cu care venisem din Galati la Bucuresti, cu afaceri diferite. Omul aude ca plecam in doi si zice: Hai ca merg si eu, ca vad ca nu esti intreg la minte! (cu directie clara catre mine).

 

Stabilim data plecarii si proprietarul, ma lasa sa platesc biletele de avion catre Palma de Mallorca, fara vreo intentie de decontare. 

 

Intre timp apare un pusti, Florin, taximetrist in Bucuresti care avea ceva experienta in yachting pe… Lacul Morii. Navigatie… ioc! Deci suntem 3, zic. Tot e bine, ma pot odini cumva.

 

In ziua plecarii, la Otopeni Aeroport ne gasim in corpore si facem cunostinta cu cel mai nou membru de echiaj, Cristi. De 10 ani era skipper in Croatia pe timp de vara, mergand (de la c£r la pi&da) intre insulele de acolo cu diversi turisti. Maxim 10 MM intre insule, dar oricum adaptabil pasajelor comparativ cu proprietarul barcii. De Sorin, nu mai vorbesc ca nu are nicio treaba cu navigatia. De fapt nu are treaba cu nimic, fiind de profesie miserupist (ala care il doare in fund de toata lumea). Asadar, suntem 5. 

 

Yacht-ul era acostat in Pollenca, in partea de NW a insulei, unde se afla o marina cu preturi ceva mai accesibile. Ajungem acolo cu ajutorul taxiurilor ce ne taxeaza scurt cu 60 de euro (platiti de proprietarul barcii, recunosc) si incep discutiile telefonice in registrul tipic dintre un roman care “a dat banu’“ si broker-ul de yachturi. Mr. Carlos, am dat banu’, cum nu esti aici sa imi predai barca?Mr. Carlos, te dau in judecata! Am venit cu avocatu’. (eu eram si skipper si atunci am aflat ca il si reprezint pe domn’ patron ca avocat. Sau asa credea el).

 

Intre timp apare broker-ul si ii preda barca in timp ce ma delectam la un dush in marina. I-am lasat sa isi faca programul, amuzat de atitudinea de… roman a proprietarului barcii si de amabilitatea excesiva a brokerului.

  . .

A doua zi, aprovizionarea si passage plan facut de mine. Le explic ce si cum  (proprietarul barcii facuse un curs de 5 zile de skipper in Grecia) si ii trimit la treaba. Cristi se face ca ploua. Voia sa imi arate cine e seful de fapt. Prost moment. 

 

Dupa ce am facut plinul cu apa si alimente, am dat comanda sa punem pe drum si atunci a aparut primul confict. Skipperul de Croatia a recomandat in privat proprietarului sa facem un test cu barca, sa ne obisnuim cu ea, sa vedem cum facem fata. Asta inseamna sa faci bisericute care sunt extrem de periculoase pe orice nava in general si pe o barca in special.

 

Da, zic! O testam 70 de nm in drum spre Menorca! E clar, sau nu? Din colt in colt, echipajul s-a conformat. Plecam acum. Mola pupa, mola prova (dezlegata barca din spate si din fata) si punem pe drum.

 

Recunosc ca verificasem personal yachtu-ul fara sa spun nimanui. Am verificat inclusiv opera vie (partea de sub apa a barcii) sa vad ce elice are, cum e starea corpului, etc. Era perfecta, desi aflasem din marina ca fusese furata si recuperata din Italia. (Insurance affaire… maybe!)

 

In Mahon, am ajuns in jurul orei 20. Seara se asterne foarte frumos peste insula si golful este senzational. Menorca are ce oferi privitorului navigator si sincer este mult mai frumoasa decat Mallorca. Stanci ridicate din adancuri la intrarea in golf, golfulete in golful mare, vile pe stanci cu infinity pool, dau o senzatie ca te afli intr-un film produs la Hollywood!

 

Aleg o marina pur intamplator, fascinat de imaginea de care am parte! Efectiv, ma las sedus de peisajul mediteranean cu accente din filmele cu James Bond si acostez la un ponton, insotit de agentii precauti ai marinei. Fifty euro per day, sir! Imi spun angajatii marinei, in timp ce le indic cu degetul cine e proprietarul barcii.

  . .

Mahon este fascinant! Are o viata de noapte activa, si pe tot cheul sunt baruri, restaurante, cafenefe si… cluburi de noapte. Dar… nici unul ca la Mamaia!  Chiar m-am simtit bine acolo. Recunosc ca dintre toate tarile cutreierate, Spania are cei mai frumosi si primitori oameni. Mi-as dori sa imi petrec viata de pensionar acolo. Nu stiu daca ar vrea sotia, dar am semnale clare ca o pot convinge!

 

Ziua urmatoare, sunt anuntat solemn de proprietarul barcii ca nu putem pleca. De ce? Intreb. Pai bate vantul cu 28 de kn si a invatat el in cele 5 zile de curs de skipper ca nu se iese din port pe astfel de vant. Serios? zic. Pai nu cumva suntem pe un velier? Si velierul merge doar pe vant! Nu domn’le, nu stii tu! E prea tare si pui in pericol echipajul!

 

Ca sa nu mor de ras, am plecat pe mal cu amicul Sorin sa haladuim zona. Am descoperit piata de peste din Mahon care dateaza de pe la 1800 si unde poti bea un pahar de vin insotit de tot ceea ce nu iti trece prin cap in materie de produse din peste. Bruschete de toate natiile, peste gatit de o asemenea maniera ca il face invidios si pe Gordon Ramsay, ce sa mai… un festin culinar (si chiar nu glumesc)!

 

Intre timp, fiind pe faleza Mahon, ma uit la navigatorii de Menorquin (barcute mici de pescuit specific zonei) care intrau in zonele de acostare… doar pe vele si sincer ii invidiez pentru aptitudinile lor de navigator velisti.

 

Mai stam mult aici? Il intreb pe proprietarul barcii. Vazand ca ii creste factura la stationare, imi raspunde evaziv: Cum consideri tu! Fugi si plateste stationarea si punem pe drum, daca nu vrei sa ne platesti 5 mii euro distractia in zona, ii zic. 

 

Vantul depaseste 30 de kn, dar stiu ca barca duce mai mult. Nu chiar foarte mult! Ies din golf si stabilesc carturile: Eu cu Sorin si Cristi cu Florin, la 3 ore! Proprietarul barcii, lezat in amorul propriu al detinatorului de curs de skipper, ma apostrofeaza din postura de patron: Nu, eu cu Florin facem un cart! Florin, baietelul de care v-am povestit, era inocent dornic sa fie sluga unui om cu bani (asa credea el, ca aia cu bani le fac cadouri inocentilor).

 

Daca nu faceti ce va spun, la Cagliary cobor si va cautati skipper! Nu vreau sa am surprize, mai ales ca avem vantul din prova si marea se anunta de gradul 5 spre 6, zic!

 

Domn’le, m-am hotarat! Zice proprietarul. Eu mi-am dat seama ca esti degeaba! Eu am invatat navigatie in Grecia de la nenea ala  (Constantin Lascu) si chiar daca nu te-am platit, imi dau seama ca puteam sa fac singur asta! Va suna cunoscut? Tipic romanesc. Asta a pus capac la toate.

 

Constantin Lascu este unul din profesorii de navigatie foarte buni, dar lucreaza cu… materialul clientului. Stiti cum e cand taximetristul vrea sa fie medic… e mai greu! Cum sa-l convingi ca nu se poate daca omul e dispus sa plateasca ca sa afle asta?

 

Se lasa noaptea peste Mediterana si valurile cresc. Vantul din prova nu ma lasa sa ridic velatura, dar simt barca cum cade de pe valurile de 4 metri cu bufnituri de zici ca se rupe in secunda doi. Ridic un colt de foc sa stabilizez prova si ma asez confortabil in cokpit, setand autopilotul.  Spre dimineata, vine si Sorin si imi zice: Ce bine ca erai tu aici. Acum pot sa dorm!

 

Vremea se impute rau! Pe la 3 dimineata, proprietarul barcii, urca in cokpit. Am zis ca e Omul Paianjen, pentru ca era echipat ca la cursele de peste Atlantic cu vesta si tot felul de chingi, vine in cokpit si… se leaga de timona. 

 

Ce faci? Il intreb. Pai safety first! Imi zice. Pai si eu cum mai guvernez barca? Aaaa, nu mi-am dat seama, imi zice! Bai pulica, eu la Cagliary cobor! Esti idiot? Cum poti face asa ceva? Misca la somn!

 

Omul a proferat tot felul de tampenii, care mi-au intarit convingerea ca niciodata nu voi mai lua proprietarul barcii cu mine cand vrea sa o mute dintr-un port in altul! Sau un astfel de proprietar.

  . .

In Cagliary am coborat pe mal si barca a mai stat o saptamana sa astepte un skipper mai capabil ca mine, dar demn de un astfel de proprietar. 

 

Barca este cea din poza de mai jos. Proprietarul nu vi-l arat ca ma blestemati. Astazi face charter la negru in Grecia, plimband turisti in zona Sporadelor de Nord.

  . .

Nimic mai deplorabil pentru o barca capabila!


Dacă ți-a plăcut articolul nu uita să îl împărtășești cu prietenii pe rețelele sociale și să ne urmărești pe FACEBOOK / INSTAGRAM / YOUTUBE / TWITTER
Share this page:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *