N-au dansat decat o vara… sau… Dezamagire, numele tau e MacGregor!


Desi titlul este plagiat partial dupa romanul suedezului Per Olof Ekström, continutul articolului imi apartine integral. Initial ma gandisem la „O scurta luna de miere”, pentru ca este vorba de prima mea barca cu vele - Honey Moon, un MacGregor 26 M pe care l-am tinut doar o vara in Eforie Nord. Honey este catelusa familiei pe care am cumparat-o de la un mall din Galati si de atunci am alintat-o de a ajuns sa nu se mai creada caine. 

 

Cand m-am decis asupra barcii, luasem la puricat toate site-urile si forumurile, culegand informatii care nu m-au ajutat foarte mult. Acest model are fun cluburi peste tot in lume, insa America (tara de origine) are comunitatea cea mai mare si poate ca e normal sa fie asa. Intre timp am constatat ca si italienii sunt innebuniti dupa modelul asta de barca.

 

Reclama producatorului (intre timp lovit de insolventa) suna ca reclama la tampoane. O stiti pe aia in care apare o tipa debordand de fericire si pe fundal se aude: Pot sa fac ce vreau, sa calaresc, sa inot, sa... etc... Ei cam asa si cu reclama la MacGregor 26 M. Poti sa o urci pe plaja, poti sa o folosesti si la ski nautic, poti sa o folosesti doar ca salupa ca prinde si 21 kn, etc.

 

Practic… nu e asa!  Dar reclama este sufletul comertului iar proprietarii nu vor recunoaste in ruptul capului ca barca nu e nici salupa nici velier, conform bancului: Pai cu atitudinea asta nu mai vinzi tu elefantul!

 

Totusi, a inregistrat cumva un record de vanzari aproape peste tot in lume, fiind destul de ieftina pentru o barca noua si cel mai important si-a mentinut pretul de revanzare foarte ridicat (sunt unele exemplare mai scumpe decat cele noi). Batranul Roger MacGregor a reusit o afacere senzationala, pe care au reusit copiii lui sa o faca praf in foarte scurt timp dupa ce omul s-a pensionat. 

 

Ambarcatiunea a evoluat foarte ciudat, in sensul ca de la o generatie la alta, cu fiecare model nou (26D, 26S, 26X si ultimul 26M) calitatile nautice de velier, care si asa erau precare, s-au inrautatit dramatic. S-a acordat o importanta deosebita spatiului interior, brosura de prezentare anuntand pompos ca este o barca unde pot dormi 6 persoane. Poate somalezi, ca alte natii nu aveau prea mari sanse iar americanii care in general sufera de obezitate, nici atat.

 

Interiorul nu este calitativ. O mocheta desantata lipita pe peretii interior cu scop de a izola probabil termic, nu isi realiza scopul, pentru ca vara pe temperaturi de 35 grade plus, transpiram inauntru ca o curva in biserica. In rest plasticaraie la greu, barca fiind construita  (spre deosebire de majoritatea) din 3 bucati: coca, partea interioara turnata in matrita, care includea cabinele, o bancheta si inca doua pentru locul de luat masa si capacul cu puntea si cockpitul.

 

Cockpitul era marcat de postamentul timonei (o inutilitate la o barca de dimensiunea aia) si te incurca mereu cand voiai sa ajungi la locul skipperului. Loc de pus o masuta ceva, nici cu o minte creativa excesiv nu reuseai, asa ca de principiu daca voiai sa mananci afara trebuia sa iti tii farfuria in mana ca milogul la pomana.

 

Nu vreau sa va plictisesc cu detalii tehnice, ci sa va spun ca barca era clasificata de autoritatea navala sa poata naviga pe ape interioare (rauri si lacuri) si pe mare pana la 6 mile de coasta.  Eu n-am incercat sa ajung asa departe pentru ca nu am avut curaj cu ea, mai ales pe Marea Neagra care se poate schimba in 5 minute. Dar daca ai boala pe soacra, poti incerca cu conditia ca doar tu sa ai vesta de salvare.

 

Singurul “avantaj” al barcii era acela ca era tractabila. Am pus ghilimelele pentru ca si peridocul trebuie intretinut, asigurat, etc, dar oricum ajungi mai ieftin decat sa tii barca in marina pe timp de iarna, mai ales daca ai o curte unde sa o tii. Dar, in cazul meu s-a mai adaugat un noroc. Masina cu care tractam barca avea 3 tone iar peridocul avea o capacitate de 2 tone, deci total ansamblu 5 tone. Va imaginati ca a trebuit sa dau examen pentru categoria “E”. Asa ca m-am prezentat la scoala de soferi. Duduia de acolo m-a descusut bine:

  • Ca de ce vreti doar E-ul? Nu vreti toate categoriile?
  • Si ce sa ma fac doamna, Tirist? O intreb.
  • Sa stiti ca se castiga bine! Imi raspunde.
  • Cam cat?
  • Chiar si 1500 euro, domnu’! 

Ma rog, dupa ce mi-a dat ce sa invat, adica despre remorci, am facut o ora practica in care am invatat sa cuplez remorca, sa o decuplez si sa merg cu spatele. Cam asta a fost tot. Pentru examen am invatat ce mi-a dat duduia – despre remorci. Va dati seama ca nu mi-a cazut nicio intrebare depre sau legat de ele, nu?! Si eu nu am mai pus mana pe carte cam de prin 1993 cand am luat B-ul.  Asa cu 10 raspunsuri corecte din 11, am trecut iar la traseu nu am avut probleme.

 

Revenind la barca, vreau sa va spun ca nu este pentru incepatori. Si nici pentru avansati. Nici nu stiu pentru cine este, ca sa fiu sincer. Ca incepator, vei strange din fund la greu la manevrele pe care vrei sa le faci cu finete, iar ca avansat te va dezamagi total cand vei spera ca “urca in vant”. Pot sa va spun doar ca isi tine pretul pe piata si nu va sta mult la vanzare, in cazul in care vreti sa scapati de ea.

 

Cu toate astea, familiei mele i-a placut, probabil pentru ca era mai nouta (produsa in 2008). Cand am adus-o pe June acasa, Ioana, fiica-mea cea mica, m-a intrebat:

  • Tata, dar in Olanda la muzee, se vand barci?

Dacă ți-a plăcut articolul nu uita să îl împărtășești cu prietenii pe rețelele sociale și să ne urmărești pe FACEBOOK / INSTAGRAM / YOUTUBE / TWITTER
Share this page:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *