Dimineață, ora 8. Cafeaua la pachet și evacuarea lui Constantin de pe barca. Astea au fost primele noastre sarcini. Aprovizionarea o făcusem în ziua precedentă, așa că totul a fost ok.
Sub îndrumările pisăloage ale lui Constantin efectuam manevra de plecare, umpluți de reproșuri: nu se face așa, așa te-am învățat, ai uitat ce ți-am spus, etc. Tot repertoriul, dar cred că unui începător ii prinde bine. Pe mine mă irită, deși știu că am multe de învățat de la el, și cred că și-a dat seama de asta.
Prima alarma setata in creier a pornit când ne-a legat și îmbârligat colacii de salvare, că să nu se piardă. Pai și dacă avem situație de om la apa? Ce fac? Dă-l in ma-sa de colac, îl cumpăr in primul port, îl plătesc, dar nu sunt pus în situații delicate. Mulțumesc, Romeo Dretcanu!
Ne-am hotărât să exploram porturile de pe coasta de vest ale golfului Salonic. Nu le știam și nici Armand. El le explorase pe cele de pe coasta de est. Așadar, cap compas Platamonas.
Un vânt timid ne-a îndemnat să ridicăm velele dar nu am renunțat la motor. 7 ore au fost suficiente sa ajungem și să acostam cu bordul la cheu. Pozele de rigoare cu barca asigurată în micul port și urcate pe Facebook, au avut efectul scontat. Mă sună Daniel Durigo și îmi spune că Legendarul este in marina cu motorboatul lui Aurelian Bazgu și ne putem întâlni.
Identific mastodontul cu motor și mă urnesc cu băieții spre prima taverna, unde ii las și ma duc să îl aduc pe Legendarul (Răzvan Neagu) la masa noastră. Ghinion! Era plecat la Katigiorgis. Aveam să ne găsim mai pe seara, pe puntea velierului nostru, unde am primit cadou de la el 3 portii de ton prins în Adriatica și o sticla de șampanie.
Dimineață, procedura standard. Cafeaua la taverna shot și mola. Pentru că acvatoriul portului era gol, am făcut ceva exerciții de acostare cu pupa, lasandu-l pe școlarel sa se obișnuiască cu stresul aproprierii de cheu, Armand supraveghindu-l îndeaproape.
Părăsim Platamonas, fara a fi prea încântați de cele văzute sau gustate in zona, nu înainte de a achita cei 30 de euro administrației marinei, pentru… nimic. Nu toalete, nu dusuri, nu apa, nu electricitate. Aveau, dar mai voiau bani de la fraieri. Ca orice român autentic am incercat o negociere de la 30 la 15 euro fara factura. După ce răspunde tranșant că nu negociază, ne întreabă dacă vrem factura. Da, acum vrem!
Setam următoarea destinație intermediara Agiokampos, care s-a dovedit cea mai mare dezamăgire. După ce secțiunea asta de drum ne-a pus stomacul la grea încercare, cu vânt de până la 31 Kn și valuri de 1 m, am mai dat și de un port nou nouț și încă nefuncțional, construit pentru navele de pescuit. Brâurile din cauciuc pentru protecție, au înnegrit imediat baloanele de acostare și oricât am incercat sa asigurăm barca sa nu mai danseze pe hulă, nu am reușit. Trebuia să o acostam cu prova spre sud, dar… când am realizat, nu am mai avut chef.
Agiokampos se afla la 30 min de mers pe jos de marina. Este un sat în adevăratul sens al cuvântului, iar turismul incepe mult mai târziu. Totuși am găsit un fast food cu terasa, unde am mâncat mult, bun și ieftin.
La plecarea spre barca, am trecut pe la un market deschis și scolarelul vede la vânzare pepene. Vine repede și mă întreabă: vrei să cumpărăm un pepene? Eu, pentru că vorbeam la telefon, ridic din umeri că îmi e indiferent. Aveam să aflu că îl întrebase și pe Armand, care îi spusese clar: eu contribui, dar nu îl car.
Și iese ucenicul nostru din magazin cu o namila de pepenioi de 11kg.
- Bai, dar ce a fost in mintea ta? Altul mai mic nu era?
- Ba da, dar asta părea cel mai copt!
- Și cine îl cara atât amar de drum?
- Noi, răspunde impasibil.
Noi este un cuvânt care mă cam sperie. Hai sa îl ajut, zic! Mai ales că ucenicul e cam pirpiriu. Dupa 5 minute de carat, ziceai că are o tona!
- Bai oameni buni, eu îl fac cadou primului care ne iese in cale. Îl las in poarta unui cetățean, cadou!
Până la urmă, a ajuns cumva cu el la barca, Armand degrevandu-l pe ucenic de rucsac (da, luase cu el laptopul și altele de frică sa nu intre hoții pe barca în pustietatea aia), și eu de o sacoșă in care avea un pachet de biscuiți.
Primul lucru, ce credeți că face? Taie pepenele, mănâncă o felie și zice:
- Nu e bun!
- Nu știu omule, eu contribui dar nu mănânc că beau bere și nu vreau să păzesc toaleta până în Skiathos.
- Pai, îl bag in frigider, atunci.
- Dar încape? Îl întreb.
- Cică: la asta nu m-am gândit!
- Atunci, dormi cu el în pat!
Zdruncinați de valurile de sud, am adormit relativ repede.
Proasta experiența asta cu Agiokampos. De evitat, daca vă tentează.
Pasajul din următoarea zi spre Skiathos, a fost dominat de un vânt turbat de vest, deși coasta e muntoasa și s-ar spune că te-ar mai proteja. Nu a fost cazul. Barca a mers bandata, fara nicio vela ridicata iar în Skiathos vântul a căzut, ceea ce a făcut acostarea fara probleme.
Fad și anost, am mai adăugat 100 de mile in personal logbook. Partea cea mai buna este că l-am cunoscut pe Armand, un skipper bun.
Dacă ți-a plăcut articolul nu uita să îl împărtășești cu prietenii pe rețelele sociale și să ne urmărești pe FACEBOOK / INSTAGRAM / YOUTUBE / TWITTER
Romanian
Arabic
Bulgarian
Chinese (Simplified)
Croatian
Czech
Danish
Dutch
English
Esperanto
Estonian
French
German
Greek
Hungarian
Italian
Korean
Lithuanian
Polish
Portuguese
Russian
Serbian
Slovak
Slovenian
Spanish
Swedish
Turkish
Ukrainian