A hundred miles less… (partea 1)

---

Salonic – Skiathos e un drum pe mare de 100 de mile… și ceva. Dacă vrei sa te dai in stamba și să mergi in volte, atunci treaba se lungește iar daca nu te grăbești, nu e un lucru rău să pui echipajul la treabă, sa le scadă burțile.

Pentru că tura din 16.05 m-a lăsat baltă ca mireasa la altar, chiar în dimineața de 15.05, am zis sa plec totuși și să ajung in Skiathos pentru tura din 22.05 cu o săptămână mai devreme. Merit și eu sa cunosc atracțiile locale, nu sa fug bezmetic cu barca de cum ajung la ea 

L-am anunțat pe Constantin, armatorul flotei de 3 veliere și îmi propune sa cobor în Salonic, sa duc barca in Skiathos, skipper fiind Armand. Mă gândesc scurt și zic că n-ar fi rău să cunosc barca înainte să semnez contractul de charter pentru 22.05.

Așadar, nu mai irosesc biletele de autocar și mă îmbarc din București cu destinația Salonic autostrada. Trecerea la bulgari a fost rapida și lipsită de orice aspect demn de menționat. Vama Kulata – Promahonas a fost diferită. 

În toată puterea nopții, am fost coborâți din autocar și fiecare cu actul de identitate, rezultatul testului PCR ori dovada de vaccinare și cu PLF-ul completat, am trecut prin fața unei gherete unde un polițist de frontieră dat cu gel și cu privirea de idiot așa cum îi stă bine unui „organ” verifica actele în timp ce trimitea de pe telefon mesaje cu inimioare. L-am văzut, nu l-am pozat. N-avea rost sa fac scandal pe acolo.

Tot de la înălțimea funcției sale, decidea printr-o arătare cu indexul, cine urma să fie testat Covid și cine trecea în zona de așteptare. La o ghereta separată, doua cucoane cu parul vopsit in culoarea greșită, fumau in interior, arătând clar că regulile UE sunt pentru fraieri. Ori individele, angajate pentru competenta lor (evident), și-ar fi dorit un post la BNR?

La ora 4 dimineață, am coborât pe autostradă în nordul Salonicului, la celebra fabrica de ciment care nu se știe dacă mai e funcțională ori nu.

Nino îmi șoptește complice:

• Vezi că mai coboară unul cu tine și poate împărțiți un taxi până în oraș.

Coboram. In zona este o statie de autobuz și circulația incepe la 5 dimineață. Vorbesc cu colegul și aflu că e grec și face facultatea in Romania. Unde altfel decât la Management, țara noastră fiind renumita pe plan mondial pentru exportul de manageri de performanta ce au contribuit decisiv la explozia economiei românești.

Mergem pe jos vreo juma de km și mă gândesc că statia aia trebuie sa arate într-un fel a statie de autobuz. Îl întreb și pe Vasili (așa îl cheamă) și aproba dând ochii peste cap într-un stil cinematografic nemaivăzut de mine până la el. Îl suspectez de cretinism și mă bucur că nu va rămâne în România. Avem noi suficienti, nu mai avem nevoie să apelăm la import.

Găsesc statia. O plăcuță atârnată anunță orarul celor 5 trasee. Îl rog să citească sa vedem ce trebuie sa luam și fără exagerare a citit vreo 10 min cele 5 rânduri.  Mă anunță cu un zâmbet larg victorios că trebuie sa luam 83.

Nu-l mai suspectez că este idiot, m-a convins! 

Este 5 și jumatate. Și autobuz nema să apară. Merge exact că în România, Ba chiar mai prost. Deschid Uber și găsesc o mașină la 5 minute de mine, dar decid sa mai aștept puțin. Am greșit. La următoarea deschidere a aplicației a dispărut. Probabil că omul muncise cam mult și venise momentul retragerii pentru binecunoscuta odihna greceasca.

Chestia asta mă irită și mă apuc să descarc Bolt. Prima aplicație indicata de Play este BEAT, un car sharing local. Fix la 10 min de mine Nikolaidis care potrivit celor afișate vorbește și engleză, aștepta comanda mea. Până în Aretzou Marina cică îmi ia 22 de euro și nu mi se pare mult având în vedere că traversează al doilea oraș că mărime din Grecia.

Îl întreb pe cretin: 

• Mergi cu mine? Fac cinste. Unde trebuie sa ajungi?
• Nu știu, răspunde!
• Cum nu știi?
• Undeva sa iau un autobuz spre satul meu.
• Și unde este acel undeva?
• Nu știu, zice! 
• Pai și cum stai in statie fara să știi unde trebuie sa ajungi? Cum te descurci?

Se uita la mine cu aceeași privire, puțin superioara și îmi spune:

• Spre deosebire de tine, eu știu limba! 

Să leșin, nu alta!

Apare și mașină chemată de mine. Mă îndrept cu bagajul spre ea și îl văd pe oligofren că nu se mișcă de lângă bagajele lui. 

• Hai, ce faci? Nu mergi? Îl întreb.
• Nu! Imi zice.
• De ce?
• Nu se poate!
• Cum adică? 
• Pai daca l-ai chemat tu, te duce doar pe tine .

Vorbesc cu șoferul și nici pomeneală de așa ceva. Vorbesc oamenii între ei în greacă și șoferul se urca la volan sa plece doar cu mine. Eu insist, în engleză, sa luam idiotul cu noi și să îl lăsăm pe traseu, undeva în oraș.

După alte parlamentari, se lasă convins și urcă în mașină. L-am lăsat în autogara, cu tot cu limba lui greacă.

Ajung in marina. O singura poarta deschisa din cele 4 incercate de mine. Pe toate scria ceva de Covid 19.

Găsesc Teranga, o Bavaria 36 cruiser in stare mai bună decât mă așteptam. Constantin doarme pe barca și nu vreau sa îl trezesc, așa că mă învârt printre bărci sa vad una alta.

Încet încet, raze timide de soare, crapă cerul înnorat, semn că ziua va fi destul de buna. Vântul însă, slab. Mă așez pe binta din pupa bărcii sa fumez o țigară, când o tuse agresiva răzbate din barca, semn că s-a trezit Constantin.

Așteptăm skipperul care anunță că vine pe la 12. Armand, a fost elevul lui Constantin și știind cum l-a instruit, l-a desemnat skipper pentru pasajul asta. Pe buna dreptate. Așa aș fi procedat și eu. In fond cu Constantin mă vedeam pentru prima dată și nu avea de unde să știe ce cunoștințe am. Din povesti, îți poți forma o imagine ce se poate dovedi falsa.

Am hotărât să plecăm a doua zi dimineața, in echipaj de 3. De fapt, Constantin a hotărât cine este al treilea.

Citeste AICI continuarea…

---

Dacă ți-a plăcut articolul nu uita să îl împărtășești cu prietenii pe rețelele sociale și să ne urmărești pe FACEBOOK / INSTAGRAM / YOUTUBE / TWITTER